Noi schimbări importante se anunță pentru șoferii din Capitală. Multe zone de parcare din București sunt cu plată, iar cei care evită să achite taxa de 5 lei riscă amenzi considerabile din partea autorităților. Aceștia pot primi sancțiuni de până la 2500 de lei.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a inițiat un proiect de hotărâre care propune înăsprirea amenzilor pentru cei care evită să plătească taxa de parcare. Acesta o să fie dezbătut în ședința de joi a Consiliului General al Capitalei și anunță schimbări importante și amenzi usturătoare pentru șoferii care nu respectă regulile.
Prevederile actuale spun că şoferii care nu plătesc tariful de parcare de 5 lei încasează o amendă în valoare de 200 de lei (nota de constatare). Aceștia au la dispoziție 15 zile pentru achitarea acesteia. După cele 15 zile, Compania de Parking trimite o informare către Poliţia locală cu privire la neachitarea amenzii. Iar conform proiectului, poliţiştii locali vor fi abilitaţi să amendeze persoanele fizice cu 1.500 – 2.500 lei, iar pe cele juridice cu 3.000 – 5.000 lei pentru neplata parcării.
Proiectul modifică şi completează HCGMB 95/2018 privind aprobarea Regulamentului serviciului public de administrare a parcajelor.
„Constituie contravenţie şi se amendează (…) neachitarea contravalorii penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, cu amendă cuprinsă între 1.500 – 2.500 lei pentru persoanele fizice şi între 3.000 – 5.000 lei pentru persoanele juridice”, se arată în proiect.
Sancțiunile se aplica proprietarului sau, după caz, deţinătorului legal al vehiculului, cu excepţia cazului în care utilizatorul vehiculului se prezintă la sediul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti sau Poliţiilor locale ale sectoarelor 1 – 6 conform competenţelor, în vederea identificării în condiţiile legii şi aplicării, după caz, a sancţiunii contravenţionale.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti sau de către Poliţiile locale ale sectoarelor 1 – 6.
(CITEȘTE ȘI: SE ANULEAZĂ ACESTE PERMISE ALE ȘOFERILOR DIN ROMÂNIA. NOUA LEGE CARE ESTE NEIERTĂTOARE CU ACEȘTI CONDUCĂTORI AUTO)
Viceprimarul Stelian Bujduveanu, inițiatoul proiectului, subliniază, în referatul de aprobare, că implementarea strategiei de parcare necesită „măsuri ferme, coerente care să-şi dovedească utilitatea şi eficienţa”.
„Întrucât instituirea penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, nu şi-a dovedit eficienţa şi eficacitatea în cadrul sistemului de măsuri destinate reglementării activităţii de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti, este necesară introducerea unei noi reglementări, care nu va avea un scop coercitiv, ci va avea un caracter profund social prin efectele generate pe termen lung în viaţa oraşului”, se arată în document.